Voi începe cu un citat foarte sugestiv din Parag Khanna, una dintre cele mai strălucite minți când vine vorba despre geografia umană. Acesta spunea că geografia nu este destin, nu determină în mod absolut soarta oamenilor, statelor sau a umanității, ci „este ceea ce noi facem din ea![1]” Ancorându-mă în acest truism, intenționez să fac din această prezentare un mod de a înțelege realitățile migratorii prezente și viitoare și, parafrazându-l pe profesorul Charles Pirtle care a predat peste 20 de ani la Georgetown School of Foreign Service o materie numită „Harta lumii moderne”, să contracarez ignoranța geografică[2] și demografică și, respectiv, să arăt că geografia și harta lumii sunt „o coliziune în continuă evoluție a mediului cu politica, tehnologia și demografia.”[3]
Fără a mai lungi vorba, vreau să reflectăm împreună asupra următoarelor întrebări: (1) de ce contează geografia umană? (2) și de ce imigrația este mai mult bună decât rea (mai ales pentru lumea euro-atlantică sau occidentală)?
La prima întrebare se poate răspunde mai simplu. De pildă, geografia umană este relevantă pentru fiecare dintre noi deoarece straturile sale sunt interdependente în efectele pe care le determină pe o perioadă lungă de timp. Straturile la care făceam referire anterior sunt: natura, (geo)politica și economia. Natura, în contextul exceselor climatice, ne indică de exemplu unde se află situate sursele de apă dulce, de energie (petrol, gaz, hidrogen, uraniu etc.), de minerale și minereuri (pământuri rare, metale feroase/neferoase) și alimentare și, mai relevant, cine are acces la ele și le controlează. (Geo)Politica ne învață unde și care sunt granițele statale și cum își pun amprenta asupra mobilității, relațiilor, intereselor și interdependențelor sociale și diplomatice. Iar economia prezintă radiografia infrastructurilor și unităților industriale pe care le-au creat statele și care deservesc spații nu doar naționale, ci internaționale. Cu referire la infrastructurile de transport, energetice și de comunicare, același Parag Khanna folosea revoluționarul concept conectografie (connectography[4]), definit ca geografia conexiunilor globale.
Ei bine, aceste straturi sunt, în același timp, forțe majore care au modelat geografia umană și pe care, la rândul său, geografia noastră umană le-a modelat și o va face și de acum înainte. Dar, de unele dintre efectele acestei relații biunivoce precum suprapopularea, exploatarea excesivă a unor resurse naturale, emisiile de dioxid de carbon, războaiele s.a.m.d. nu ar trebui să fim prea mândri, întrucât generează reacții negative în lanț. Despre războaie, George Orwell spunea că sunt „pur și simplu o anulare a civilizației[5]”, în timp ce Francis Fukuyama ar fi putut spune că izvorăsc din cele mai întunecate cotloane ale thymosului, în speță din „acea parte a personalității umane care reprezintă principala sursă de mândrie [și] furie[6]”. Pe cale de consecință și în cele din urmă, cei care au de suferit de pe urma acestor comportamente iraționale suntem tot noi, oamenii, și geografia noastră umană care reacționează prin migrații.
Thomas Hobbes spunea că omul va căuta întotdeauna să-și prezerve viața făcând orice pentru a se salva, deoarece aceasta este o lege naturală fundamentală.[7] Dacă, de pildă, foametea, incendiile, creșterea nivelului apelor planetare, persecuțiile rasiale, etnice sau politice și războaiele pun în pericol viața oamenilor, aceștia vor face tot ce le stă în putință pentru a se salva și pentru a fugi din calea amenințărilor. Vor pleca în masă! Vor migra așa cum au făcut-o pe tot parcursul istoriei multimilenare către locuri mai sigure și mai înstărite[8].
Dar cine determină aceste dinamici? Omul. Cine reacționează? Natura și omul. Având aceste lucruri clar înțelese, oricare dintre noi ar putea concluziona precum Parag Khanna: omul forțează sistemul natural (geografia), apoi acesta îl forțează pe el[9]… să fugă, să plece din locul de origine. Să migreze, de multe ori, în masă. Iar migrația în masă, cum spuneam, țintește pe cale naturală regiunile mai sigure și mai bogate economic.
Tu, cititorule, s-ar putea să nu fii interesat de migrații, însă migrațiile s-ar putea să fie interesate de tine dacă ești european, nord-american, japonez, neo-zeelandez sau australian. Astfel, după cele mai multe date și realități curente, migrația în masă devine inevitabilă. Și, mai mult ca oricând, în ciuda tuturor tendințelor de fortificare națională, de construire de ziduri,[10] expulzare și propagandă anti-imigrație, migrația este necesară. Este necesară atât de mult în Europa pe cât este în America inflexibilului Donald Trump. Doar că acesta nu vrea să vadă asta dintr-un meschin calcul politic.
Motivele constatării anterioare sunt determinate (fără a fi exhaustive) de îmbătrânirea demografică, calitatea vieții, ocuparea locurilor de muncă și, nu în ultimul rând, de menținerea viabilității economice și bogăției statelor gazdă. Este evident că există și avantaje incontestabile de care beneficiază implicit statele emitente, dar nu mă voi concentra asupra lor acum. Scopul este acela de a demonta următorul mit: migrația este rea, alterează identitatea națională, fură locurile de muncă ale autohtonilor și diluează în cele din urmă suveranitatea. Iar când vine vorba despre migrații, suveranitatea devine una dintre principalele și cele mai sensibile arene de confruntare.
Rostogolind tot mai mult aceste sintagme, ele creează cadrul pentru propagandă populistă și pentru clamarea preluării controlului asupra destinelor nationale. Se ajunge astfel la situația în care mulți din Occident ajung să fie convinși că protecționismul și populismul vor pune stavilă migrației. În esență este vorba despre ceea ce am auzit că spunea Nigel Farage în campania pro-Brexit.[11] Multe, foarte multe cazuri care i-au urmat Brexit-ului au folosit, mai mult sau mai puțin ca argument principal, amenințarea migrationistă care solicită politicieni și măsuri hotărâte. Radicale, poate! Dar, oare, sunt ele în avantajul societăților ai căror politicieni populiști le clamează, sau le îngroapă mai tare pe termen lung?
Propun să acordăm atenție câtorva informații și valori esențiale în acest sens. Țările dezvoltate – din care face parte acum și România – se confruntă, din pricina îmbătrânirii demografice, cu o încetinire a creșterii economice, iar fără atragerea imigranților și investitorilor străini riscă, în timp, să se scufunde. Nordul global este, după cum spuneam, îmbătrânit, în timp ce Sudul aflat în dezvoltare este mai tânăr și capabil să ofere forța de muncă necesară primului. Viitoarele adaosuri substanțiale de populație tânără vor fi localizate în megaorașele Sudului (Lagos, Karachi, Cairo, Dhaka, Calcutta, Mumbai, Manila, Jakarta etc.), aceleași care găzduiesc o populație uriașă de săraci în mahalale fără condiții minime de igienă, estimată la 1,5 miliarde de suflete. Viitoarele scăderi ale populației vor fi localizate în Nord. Japonia scade deja de ceva vreme. Germania, Italia și alte state europene scad și ele, dar politica lor de imigrare le-a permis să cosmetizeze realitatea demografică. Dezvoltarea a fost, cum a scris pe bună dreptate Karan Singh într-un articol de acum aproape patru decenii, cel mai bun contraceptiv.[12] Sau, în alte cuvinte, banii sunt factorul principal de inhibare a fertilității.
Așa se face că la nivel mondial, acum când scriu, se înregistrează niște dezechilibre demografice periculoase, existând mai multe persoane vârstnice (peste 65 ani) decât copii de 14 ani și mai mici. În zona euro-atlantică situația este alarmantă. În UE vârstnicii sunt în procent de 21,6%, pe când copiii abia ating 15%.[13] Maximele absolute sunt înregistrate de Italia și Portugalia, dar nu sunt departe nici Grecia, Finlanda și Germania.[14] Dincolo de Atlantic, în Statele Unite, valorile arată doar puțin mai bine: aprox. 18% vârstnici[15] și 17% copii.[16] Însă adevăratul dezastru este dezvăluit de valorile Japoniei și Coreei de Sud. Pentru Japonia cifrele arată astfel: aproape 30% persoane vârstnice și numai 11% copii.[17] Iar pentru Coreea de Sud situația stă după cum urmează: 19,3% vârstnici și numai 10,6% copii.[18]
Toate aceste state și altele care nu au fost menționate aici, dar care au aceleași caracteristici demografice, poartă eticheta de națiuni sau societăți superîmbătrânite.[19] Vârstnicii, ca nicio altă categorie de vârstă, sunt supuși unor variații foarte mari din punct de vedere fizic și financiar. Așadar, pe măsură ce majoritatea populației îmbătrânește, va trebui să se acorde o atenție deosebită celor care sunt apți și capabili să muncească și altora care necesită îngrijire medicală.
Îmbătrânirea este strâns legată de creșterea speranței de viață și presează finanțele țărilor afectate. Ea are efecte mai nocive asupra economiei decât oricare alt factor pe termen lung. Să le luăm pe rând. În primul rând, o populație îmbătrânită solicită cheltuieli mai mari pentru sănătate. Societățile superîmbătrânite sunt forțate să aloce procente substanțiale din PIB pentru îngrijire medicală: Statele Unite (16.5%), Germania (12-13%), Canada (12,4%), Franța și Austria (12,3%), Japonia (11,4%), Marea Britanie (10,9%), Finlanda (10,6%), Portugalia (10%) și alte șase țări cheltuie peste 10%.[20] Așa cum arată un raport OECD, cele mai multe societăți superîmbătrânite sunt în America Anglo-saxonă și Europa. În al doilea rând, o populație îmbătrânită înseamnă consum mai mic și mai puține investiții. În al treilea rând, pe măsură ce populația scade numeric ca efect al îmbătrânirii și scăderii fertilității, valorile proprietăților imobiliare scad și ele într-un ritm nebănuit. În al patrulea rând, companiile fac investiții acolo unde văd potențial de creștere a consumului, deci acolo unde există oameni. Unde aceștia încep să dispară, se reduc și investițiile.
Mai sunt și altele, dar mă opresc aici, însă nu înainte de a lansa alte câteva întrebări de reflecție în contextul declinului demografic al Nordului. Cine va plăti impozitele pentru finanțarea spitalelor și centrelor de îngrijire? Cine va plăti pentru salubritate? Cine va mai merge la școală dacă se nasc tot mai puțini copii? Și cine va mai face cumpărături? Cine va mai merge la restaurant, hotel sau cinema? Nu cumva noii veniți de pe alte meridiane și paralele sunt cei care vor face acest lucru, dacă vrem ca roțile economiei și bunăstării noastre să continuie să se învârtă la aceeași viteză ca și până acum?
Ei bine, restricționarea migrației este un non-sens și o măsură contrară intereselor economice ale statelor care iau astfel de măsuri. Și nu sunt puține, ba chiar încep să se înmulțească. Dar pentru exemplificare am să dau numai un singur exemplu în acest sens. Unul folosit de autorul cu care am început analiza, Parag Khanna, care spunea așa, parafrazez: în mod ironic, politica lui Donald Trump din 2020 de a restricționa migrația latino-americanilor și asiaticilor i-a afectat cel mai mult chiar pe americanii get-beget. Zeci de mii de vieți ar fi putut fi salvate dacă politica americană de imigrare ar fi fost ghidată de principiul cerere-ofertă și nu de ideologie.[21] Paradoxul este cu atât mai mare cu cât imigrația era restricționată, dar ambasadele și consulatele americane din întreaga lume fuseseră instruite să găsească medici și asistente într-un proces accelerat de imigrare. Mai mult, ironia face ca 30% dintre medicii și chirurgii americani să fie imigranți, iar în ansamblu 25% dintre lucrătorii sectorului medical general să provină tot din afara țării.
Deși dosită în declarații și măsuri populiste există o nevoie reală de imigranți pentru a ocupa locurile de muncă vacante nu doar din sistemul medical, ci din mult mai multe domenii. Iar cazul american poate fi replicat și în alte societăți care se zbat între nevoi economice reale și populisme toxice.
[1] Khanna, P. (2022). Move: how mass migration will reshape the world – and what it means for you. London: Weidenfeld & Nicolson, p.1.
[2] Georgetown Alumni Lifelong Learning. (2020). SFS Online & On Topic | A Retrospective of Map of the Modern World. YouTube, July 07, minutul 8 și 40 de secunde. https://www.youtube.com/watch?v=yY1FmANY3II.
[3] Khanna, P. (2022). op. cit., p.1.
[4] Khanna, P. (2021). Connectography: mapping the global network revolution. London: Weidenfeld & Nicolson.
[5] Orwell, G. (2018). Cum am împuşcat un elefant. Iași: Polirom, p. 82.
[6] Fukuyama, F. (2006). The end of history and the last man. London: Penguin, p. 163.
[7] Hobbes, T. (2023). Leviatanul. București: Herald.
[8] Diamond, J. M. (2017). Guns, germs, and steel: the fates of human societies (20th Anniversary edition). New York: Norton.
[9] Khanna, P. (2022). op. cit., p. 3.
[10] Marshall, T. (2018). The age of walls: how barriers between nations are changing our world. New York: Scribner, an imprint of Simon & Schuster, Inc.
[11] Richardson, P. (2025). Myths of geography: eight ways we get the world wrong. The Bridge Street Press.
[12] Singh, K. (1988). Development is the Best Contraceptive. Interdisciplinary Science Reviews, 13(4), 301–302. https://doi.org/10.1179/isr.1988.13.4.301.
[13] Eurostat. (2025). Population structure and ageing. February. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Population_structure_and_ageing.
[14] StatRanker. (2025). Aging World: Top 10 Countries by Share of Population Aged 65+, 2025. December 11. https://statranker.org/population/aging-world-top-100-countries-by-share-of-population-aged-65-2025/.
[15] United States Census Bureau. (2024). Quick Facts. https://www.census.gov/quickfacts/fact/table/US/PST045224.
[16] World Bank. (2026), Population Ages 0 to 14 for the United States. FRED (Federal Reserve Bank of St. Louis), January 28. https://fred.stlouisfed.org/series/SPPOP0014TOZSUSA.
[17] Statistics Bureau of Japan. (n.d.). Current Population Estimates as of October 1, 2024. Ministry of Internal Affairs and Communications. https://www.stat.go.jp/english/data/jinsui/2024np/index.html.
[18] The Global Economy. (n.d). South Korea: percent children. https://www.theglobaleconomy.com/South-Korea/percent_children/.
[19] Baba, S. (1993). The super-aged society. World Health, Year 46, no. 3, May-June, 9-11.
[20] A se vedea StatRanker. (2025). op. cit. și OECD (2025), Health at a Glance 2025: OECD Indicators, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/8f9e3f98-en.
[21] Khanna, P. (2022). op. cit., p. 3.
Comentarii
Trimiteți un comentariu