Treceți la conținutul principal

Geografia, pentru cei care nu o înțeleg, este înșelătoare

Geografia, pentru cei care nu o înțeleg, este înșelătoare.

Ca oricare altă știință, trebuie înțeleasă la adevarata ei utilitate.
Prea mulți o consideră inutilă nu doar în țară, ci și peste hotare. Dar când ajunge în mâinile celor care nu au învățat-o, afectează mai mult decât alte materii, în aparență, mult mai utile și mai importante.
Geografia este utilă pentru că te ajută să înțelegi mai bine Lumea în care trăiești, nu în cea în care ai vrea să trăiești. Aceea este Utopie.
Geografia te ajută sa înțelegi Lumea cu ajutorul unor principii, legi, reguli, caracteristici și metodologii proprii și, de aceea, un om care ajunge în funcții importante de politică externă în stat (oricare stat!) trebuie să știe geografie... și, prin extensie logică, Geopolitică.
Cu ani în urmă eram coleg la Master Geopolitică și Afaceri (pe atunci Geopolitică și Relații Internaționale) cu directorul uneia dintre cele mai importante agenții din cadrul MAE. Acesta, într-o discuție amicală, mi-a spus următoarele: "Mereu când plec într-o delegație oficială, am cu mine Enciclopedia Statelor Lumii, și mă documentez serios despre țările omologilor cu care interacționez, ca nu cumva să fac vreo gafă care să afecteze interesele Romania". Era prin 2006 sau 2007, nu mai știu exact.
Geografia politică, înainte de toate, este baza politicii externe și obligatorie oricărui om de stat pentru a nu face greșeli și pentru a nu aborda preconceput anumite aspecte de importanță majoră.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Concepte demografice

  NATALITATE Rata natalității - date statistice (state, regiuni, global) Rata fertilității - date statistice (state, regiuni, global) MORTALITATE Rata mortalității -  date statistice (state, regiuni, global) DINAMICA/EVOLUȚIA NUMERICĂ A POPULAȚIEI Populația totală - date statistice (state, regiuni, global) SPERANȚA DE VIAȚĂ Speranța de viață la naștere - date statistice (state, regiuni, global)

State dezvoltate / state în dezvoltare

1. Banca Mondială Banca Mondială - clasificare state Banca Mondială - bază de date (PNB, PIB etc.) Banca Mondială - hartă "Lumea în funcție de venituri" 2. Fondul Monetar Internațional Fondul Monetar Internațional - bază de date și clasificare state 3. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (ONU) Indicele Dezvoltării Umane (IDU) - bază de date și clasificare Indicele Dezvoltării Umane - hărți  Indicele Dezvoltării Umane - note tehnice privind modul de calcul 4. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) OCDE - misiune, membri, state candidate, parteneri ai organizației ș.a.

Migrații

Migrații internaționale - date statistice! Migrațiile sunt acea formă de deplasare a populației dintr-un loc (rezidență sau fostă rezidență) către un alt loc de destinație. Migrațiile pot lua forme regulate, temporare sau permanente. Emigrant - persoană care pleacă din locul de rezidență (sat, oraș, țară etc.) Imigrant - persoană care sosește într-o destinație țintă  (sat, oraș, țară etc.) Bilanț migratoriu  - diferența dintre emigrație și imigrație sau dintre numărul persoanelor care pleacă și cele care sosesc dintr-un/într-un loc. a) Deplasările regulate sau obișnuite:     - interne;     - internaționale. Exemple de deplasări regulate interne și internaționale: navetismul, deplasările în scopuri recreative, deplasări de weekend, cele ocazionale etc. b) Migrații:     - interne:         - temporare (studii, stagii de pregătire, relocarea serviciului pentru o perioadă etc.);         - sezoniere (lu...